Acum două săptămâni s-a întâmplat ca, parte din vina orgoliului meu, parte din vina “mai marilor liceului” să îmi pierd locul într-un ansamblu de dansuri populare foarte drag mie, din care făceam parte de patru ani…
Până astăzi, începusem să mă acomodez cu ideea că totul s-a sfârşit, dar ceva din interiorul meu nu mă lăsa; aşadar am decis să revin şi să recâştig locul care îmi aparţine!
Spre surprinderea mea însă, lucrurile nu au mers cum mă aşteptam, adică să fie lumea încântată de revenirea mea (se presupune că aveam în cadrul grupului doar “prieteni”), fericită că le dăruiesc din pasiunea mea pentru dans.
Am fost dezamăgită să găsesc în locul meu o persoană de moravuri “ieftine”, în jurul ei adunând toţi acei “prieteni” care odinioară erau ai mei. Îi privesc pe toţi şi în inima mea se naşte un dispreţ pentru tot ridicolul şi falsul situaţiei.
Îi văd cum se fâstâcesc, îmi zâmbesc fals, mă privesc ironic şi cu o vădită tentativă de superioritate, vrând parcă să mă alunge.
-Dar nu! Voi nu ştiţi ceva: locul meu ESTE AICI! Am revenit şi nu mai plec!!
Ura lor nu face decât să mă întărescă şi să mă liniştească, îmi privesc “înlocuitoarea” şi răsuflu uşurată; nu va fi niciodată ca mine, la nivelul meu!
-Şi să îţi spun sincer, dragă înlocuitoare, nu e pentru că dansez mai bine ca tine (deşi asta se ştie ;) )), ci pentru că dansez cu pasiune şi dragoste! Lucru care ţie nu îţi va ieşi niciodată! Tot ce ai reuşit a fost să strângi în jurul tău o “haită de lupi”, căci asta s-au dovedit a fi prietenii mei dragi.
Zâmbesc amabil fiecăruia dintre ei, coboară privirea pe rând; nu mă bucur încă, mai am puţin şi îmi ating ţelul… am răbdare!
Eu voi râde la sfârşit, cum voi aţi râs până acum!
… şi voi râde mai bine >:)!

I LOOVE TO DANCE!