Un blog obişnuit

e timpul să trag linie şi să analizez tot ce am realizat în decursul anului…
___________________________________________________________
mai nimic şi…totul!
mi-am făcut un “caiet de promisiuni şi dorinţe” la începutul anului care se aproprie de final şi când mă uit printre ele, mi-e greu să cred că într-adevar acele lucruri erau prioritare pentru mine…mă văd surprinsă citind majoritatea.am găsit printre primele pagini scris că îmi doream foarte tare un pulover de la Crazy Price şi mă rugam eu tare să mi-l pot lua:-j…
nu contează câte dintre lucrurile pe care mi le-am propus atunci, pe care le-am scris în caieţel le-am şi realizat…căci cea mai mare realizare este aceea că am crescut alături de cei care mă iubesc într-un an cu adevărat frumos…am adunat amintiri pe care nimeni nu mi le va putea lua!
m-am gândit ca anul ăsta să nu mai scriu nimic în caietul de promisiuni, să rup o pagină, ca să încep un nou capitol!unul în care să scriu nu tot ce aş vrea să fac în 2009, ci mai degrabă câte amintiri am adunat în 2008!

LA MULŢI ANI!
[mi-aş fi dorit să fie lângă mine mama, mica şi corina...dar nu întotdeauna putem avea chiar tot ce ne dorim...]

De unde ştim că e Crăciunul? Oare pentru că aşa scrie în calendar sau pentru că auzim colindătorii bătând la uşile caselor noastre?
cum rămâne cu mirosul de brad, de cozonac proaspăt scos din cuptor…ninsoarea albă cernută, “omătul” bătătorit pe străzi, bradul împodobit?
cum rămâne cu Spiritul Crăciunului?
se întâmplă ceva cu subconştientul nostru, şi asta e cel mai ciudat, că se întâmplă în acelaşi timp pentru o planetă întreagă…ştim că vine Crăciunul şi ne pregătim! dar uităm să îl simţim! uităm să ne bucurăm de ceea ce înseamnă de fapt Crăciunul…
de aceea spun că, în pofida bradului împodobit, a mirosului de cozonac proaspăt scos din cuptor, a omătului bătătorit pe străzi, majoritatea dintre noi nu sărbătoresc Căciunul, ci doar respectă o tradiţie, acţioneaza conform unor principii, căci dacă aşa a fost anul trecut, aşa trebuie să fie şi anul acesta şi în toţi anii care vor veni…aşa cum am învăţat să mergem, să mâncăm, aşa am învăţat să trăim Crăciunul, dar fără să îl simţim!

La Sighet nu a nins, dar nu zăpada mi-a lipsit…mi-ai lipsit TU!
:-<

Nu vreau să devină ceva prea mult spus, se ştie deja: e greu să găseşti o cale de scăpare dintr-o încăpere cuprinsă de flăcări! dar dacă zăreşti un geam deschis, cu toate că e cale lungă până jos, aruncă-te!!aerul rece te va trezi şi poate că, cine ştie, poate vei reuşi ceea ce nu a reuşit nici un om până acum: să zbori!
Însă nu uita că e timpul să te trezeşti! nu a fost decât un coşmar…şterge-ţi ochii înlăcrimaţi, reglează-ţi respiraţia sacadată…clăteşte-ţi faţa cu apă rece şi priveşte în jur…patul poartă încă o urmă şifonată şi călduţă făcută de trupul tău, pătura e răscolită de culcuşul făcut de tine…pe noptieră zace “Portretul unei Doamne” cu semnul pe la pagina 140, mai ştii când te regăseai în Isabel Archer? cu siguranţă nu te gândeşti la asta acum, te uiţi cum mângâie uşor lumina difuză a lămpii pagina deschisă a cărţii, crezi poate că încă visezi, dar oare nu simţi mirosul de cafea? ai lăsat cana pe colţul noptierei, uite, a căzut, e ud şi covorul…

Nu pari prea convinsă…hai, vino!

vino la geam…ce, ţi-e frică?
paşeşte încet…s-au spart câteva vise în seara asta, să nu te loveşti în cioburile lor! paş! paş!

vezi? e doar luna…vântul adie uşor, observă cum işi joacă crengile goale copacii…te apropii de geamul aburit, îl ştergi uşor, dar ce scrii? de ce nu mă crezi pur şi simplu când îţi spun că a fost doar un vis urât care s-a terminat?
au ţi-e frică să nu te mint? atunci întoarce-te către pat…continuă-ţi visarea…să îmi spui când te trezeşti!

-M-am trezit…sunt orele 8 ale dimineţii şi miroase tare a cafea
“Nu cred”-scrie pe geam

Pentru tot ce am trăit
am sperat,
am visat,
am fost…
tu să îmi spui când vorbesc prea mult, când îţi fac rău prin cuvinte grele, sau fapte inconştiente…căci ştii că de multe ori am mintea înceţoşată!
să îmi spui când îmi doresc prea mult, dar să mă laşi să îmi doresc nimic!

să îmi spui când trec pe roşu la semafor, dar nu mă opri! ştii prea bine că ador mirosul de cauciuc ars şi zgomotul frânei adânc apăsate!

să îmi spui când râd prea puţin, dar lasă-mă să plâng cât de mult vreau…nu e nimic să îmi placă mai tare decât gustul lacrimilor sărate ce se preling pe buzele mele subţiri şi bătute de vânt…
să îmi spui când fac un pas greşit, dar nu îmi îndruma paşii…mai bine fii alături de mine pe drumul pe care am ales să merg în continuare!

să îmi spui când am părul răvăşit, dar lasă-l aşa! ştii că îmi place să îmi trec mâna prin părul încâlcit şi răscolit…
să îmi spui când devin prea plină de mine, însă nu mă cuminţi! lasă-i pe cei mai duri să mă lovească cu reproşuri, ştii că îmi sunt indiferente părerile lor!

să îmi spui când ei râd de mine, dar nu îi opri! nu aş suporta să am lângă mine personaje anoste!

şi dacă devin, ciudat, ALTA decât SUNT, nu îmi spune nimic:|
căci şi tu te vei schimba odată cu mine…nu eşti decât reflectarea eului meu…

şi eu…eu nu îţi voi spune când vorbeşti prea mult, când îmi faci râu prin cuvinte grele sau fapte inconştiente…
nu îţi voi spune când îţi doreşti prea mult sau când treci pe roşu la semafor cu toate că ştiu că adori mirosul de cauciuc ars şi zgomotul frânei adânc apăsate!
nici când râzi prea puţin nu îţi voi spune, sau dacă faci un pas greşit să nu te aştepţi să afli de la mine!
de vei avea părul răvăşit, nu îţi voi spune asta! nu îţi voi spune nici când devii prea plină de tine sau când cei din jur vor râde de tine!
În schimb, în ziua în care vei înceta a mai fi TU, voi fi prima care îţi voi spune asta, de toate celelalte, ai grijă tu!

şi nu uita să îmi spui în fiecare zi cât de mult mă iubeşti…