5 to go!

3, 2, 1… BAC!

Şi a venit… atât de mult l-am aşteptat, l-am visat mereu, ba în nopţi ploioase când aveam accese de nostalgie, ba cu ochii deschişi, la vreo oră de română sau matematică… stătea în faţa mea, senin… avea ceva îmbietor, ceva care mă chema la el!
Îmi spunea că odată prins în mrejele lui, nu mai pot scăpa, decât după zece zile tensionate, mereu altele… zece!
E pe de o parte un rău necesar, dincolo de el e libertatea mea!
E un nou început, un nou statut, cel de student!
A venit azi şi nu îmi puteam crede ochilor, toate simţurile mele o luaseră razna… eram când inconştientă de ceea ce se întâmplă, când prea implicată în faptele la care luam parte: colegi frământaţi de emoţii, tensionaţi, nerăbdători, dornici să îl treacă, opinii împărtăşite unii altora, grija împrăştiată pe chipurile tuturor!
Dar a venit şi pe de altă parte, e cel mai bun test pe care viaţa de liceean mi l-a oferit… singurul care contează!!
BACalaureatul… bine ai venit!

[prima cu 10...]
5 to go…

La o Cola cu alter-ego-ul meu

Se întâmplă peste tot în lume… se întâmplă dacă ai un “one night stand”, o relaţie de câteva luni sau chiar o căsnicie, despărţirile au fost, sunt şi vor fi în trend!
Ieri după-amiază m-a contactat o persoană pe care iniţial, credeam că nu o cunosc…. mă interesez cine e şi aflu că e Elena, o colegă din generală, foarte dragă mie. Plecase de ceva timp în Italia acum s-a întors pentru două săptămâni în ţară pentru rezolvarea unor “probleme de ordin familial”, îmi spune ea. Accept invitaţia ei de a merge la o terasă şi iată-mă peste jumătate de oră faţă în faţă cu ea… ce mult au schimbat-o problemele… Dacă o vedeam pe stradă, întâmplător, nu o recunoşteam!
Încep, la rugămintea ei, să o aduc la curent cu tot ce se mai întâmplă în viaţa mea, dar, deşi pare atentă la ce îi vorbesc, este distrată şi mă priveşte absentă.
“Ce se întâmplă Elena?”
“ce?… ce să fie?”
“Eşti pe altă lume”, îi spun, “te apasă ceva..”
Îi dau lacrimile şi începe să îmi povestească de un băiat pe care l-a cunoscut înainte să plece în Italia, acum doi ani
” Nu cred că îl cunoşti pe Vlad, l-am cunoscut la ansamblul de dansuri la care am fost. M-a atras din prima clipă în care l-am văzut… nu ştiu dacă fizicul foarte bine proporţionat, cât faptul că era inteligent, retras şi în acelaşi timp îndrăzneţ. Am dansat împreună, am devenit o pereche, una dintre cele mai bune de acolo, aveam o relaţie frumoasă… Într-o seară, am hotărât să ducem relaţia la alt nivel (…) şi recunosc, era tot ce îmi dorisem de la un băiat, chiar mai mult! Mi se părea bizar ca eu să am parte de el, ştii că niciodată nu am fost binecuvântată cu noroc în dragoste. Exact când temerile mele erau mai mari şi începusem să îl iubesc din ce în ce mai mult, m-a părăsit pentru că avea nevoie de libertate, după cum mi-a spus… nu făcusem nici cinci luni”
Elena îmi povestea toate acestea cu lacrimi în ochi, privind obsesiv paiul şi amestecând cu el bulele de acid de la sticla mea de Cola.

Changings in my life…

Cine nu s-a gândit măcar o dată în viaţa lui că trebuie să facă o schimbare majoră pentru ca lucrurile să revină pe făgaşul normal, de mult pierdut…?
Mi-e greu să cred că sunt persoane care sunt complet mulţumite de ce curs urmează vieţile lor!
M-am trezit nemulţumită de mine, de traiul pe care îl duc şi nu îmi amintesc când anume a început să ia naştere această nemulţumire… să fi fost în noaptea aceea de aprilie în care s-au stins luminile şi am văzut cum bătrânul cerşetor şi-a fixat privirea lacomă în buzunarul meu aşteptând ca eu să îi luminez existenţa?
Sau atunci când am văzut pe Pietonal mâna aceea de copii alergând după porumbei, fiecare sperând să pună mâna pe frumoşii mesageri…?
Ori poate când m-am întâlnit cu fericirea şi am lăsat-o să plece… da, cred că atunci!
Pe orice parte aş studia viaţa mea, nu mai are culoare!
Cineva să îmi dea roşul macilor, galbenul soarelui, albastrul cerului, verdele ierbii înapoi!!
[căci tare mi-aş dori să zâmbesc din nou...]

vis de student (imaginar)

Încă puţin şi se termină cu viaţa mea de liceean… nu ştiu dacă sunt în mod neapărat tristă, dar nici nu-mi şade bine în postura mea de student imaginar purtând mapa gri şi mergând la cursuri întortocheate cu program prelungit…
Ştiu, da, ştiu că viaţa de student e una plină de nopţi petrecute în cămin (asta dacă prinzi loc, în caz contrar poţi sta în chirie cu 230 de lei pe lună sau “în gazdă”, într-o garsonieră mizeră alături de un bătrân senil – foarte îmbietor dealtfel ), visând la băiatul din căminul D care vine în căminul C doar ca să te vadă pe tine… e o viaţă plină de vise amăgitoare care nu fac decât să îţi creeze un caracter de om dement în singurătatea sa arzătoare!
Sau poţi să “pierzi” nopţile învăţând pentru sesiune, cheltuind un munte de bani pentru cafea, consumându-ţi nervii şi energia, pierzându-ţi personalitatea, devenind un sclav al societăţii şi al sistemului facultativ corupt!
Că tot am adus vorba de ” corupt”, ar fi mai uşor să plătesc examenele din buzunarul lu’ tata, să conduc maşina de lux ” împrumutată” din Germania şi să urmăresc bieţii studenţi, unii cum îşi trăiesc viaţa cu decibeli în urechi, alţii ciulindu-le la profesori.
Take it easy… cu o minte strălucită, sau cel puţin modic peste media de inteligenţă adolescentină, aş putea să mă privez de toate aceste “lux-uri” pe care facultatea le implică, să stau cu mica în apartamentul nostru, să iau 336-le până la facultate, la cursurile zilnice şi să ajung un jurnalist adevărat…
Doamne, ce simplu e totul!

3 luni :X

M-am trezit ca de obicei foarte târziu, în jur de orele 12:00 AM, ca în fiecare sâmbătă dealtfel… m-a sunat mica: “vai, dacă ai şti cine vine cu noi la plantat pomi! Vlad! Îţi dai seama?”
- Nu, mica, nu îmi dau seama, doooorm!
A închis
Cu toate acestea, pot spune că astăzi e prima zi adevărată de primăvară dintr-o lună martie capricioasă, cu ploi şi rafale de vânt.
Iniţial, planul pentru acest sfârşit de săptămână era să fac variante la MCA pentru BAC, dar nu mai am tragere de inimă :-S
Mai bine merg să fac poze în parc 8->

Aaaa… aproape uitam :” La mulţi ani nouă!!”
3 luni :X

DEX – Dictionar Explicativ

Bine am revenit!

Acum două săptămâni s-a întâmplat ca, parte din vina orgoliului meu, parte din vina “mai marilor liceului” să îmi pierd locul într-un ansamblu de dansuri populare foarte drag mie, din care făceam parte de patru ani…
Până astăzi, începusem să mă acomodez cu ideea că totul s-a sfârşit, dar ceva din interiorul meu nu mă lăsa; aşadar am decis să revin şi să recâştig locul care îmi aparţine!
Spre surprinderea mea însă, lucrurile nu au mers cum mă aşteptam, adică să fie lumea încântată de revenirea mea (se presupune că aveam în cadrul grupului doar “prieteni”), fericită că le dăruiesc din pasiunea mea pentru dans.
Am fost dezamăgită să găsesc în locul meu o persoană de moravuri “ieftine”, în jurul ei adunând toţi acei “prieteni” care odinioară erau ai mei. Îi privesc pe toţi şi în inima mea se naşte un dispreţ pentru tot ridicolul şi falsul situaţiei.
Îi văd cum se fâstâcesc, îmi zâmbesc fals, mă privesc ironic şi cu o vădită tentativă de superioritate, vrând parcă să mă alunge.
-Dar nu! Voi nu ştiţi ceva: locul meu ESTE AICI! Am revenit şi nu mai plec!!
Ura lor nu face decât să mă întărescă şi să mă liniştească, îmi privesc “înlocuitoarea” şi răsuflu uşurată; nu va fi niciodată ca mine, la nivelul meu!
-Şi să îţi spun sincer, dragă înlocuitoare, nu e pentru că dansez mai bine ca tine (deşi asta se ştie )), ci pentru că dansez cu pasiune şi dragoste! Lucru care ţie nu îţi va ieşi niciodată! Tot ce ai reuşit a fost să strângi în jurul tău o “haită de lupi”, căci asta s-au dovedit a fi prietenii mei dragi.
Zâmbesc amabil fiecăruia dintre ei, coboară privirea pe rând; nu mă bucur încă, mai am puţin şi îmi ating ţelul… am răbdare!
Eu voi râde la sfârşit, cum voi aţi râs până acum!
… şi voi râde mai bine >:)!

I LOOVE TO DANCE!

“Dor de ei”:X

În timp ce îmi făceam temele la mate, mă gândeam la ce mi-ar putea face sfârşitul de săptămână mai frumos (şi iată ce atentă sunt eu când imi fac temele la mate )… nu ştiu de ce mi se făcuse tare dor să dorm după sobă, la bunici, să aud cum arde focul şi cum trosnesc lemnele în sobă… aproape că am uitat cum miros aşternuturile groase de pe patul cu saltea de paie care înţeapă plăcut… să port şosetele de lână croşetate de bunica care mă aşteaptă mereu în valiza de lemn de sub pat, acolo unde sunt ghemurile colorate şi cu care mă jucam când eram mic copil; să trag cu privirea la pereţii proaspăt văruiţi de Paşte pe care atârnau carpeţelele ţesute de bunica prinse în câteva cuie ruginite. Ţin minte că mă amuza tare să coc cartofi pe plită, să aud cum sfârâie în timp ce se rumenesc, mi se făcuse dor şi gata!
A doua zi, vineri fiind, am plecat spre seară la ţară… eram doar eu în microbuz, mă gândeam că dacă nu mi-ar fi fost aşa dor de toate acestea, domnul şofer nu ar fi avut nici măcar un călător, nici măcar 5 lei pentru o cursă si totuşi…
Când am ajuns în faţa casei, îmi apărea ca în amintirile mele, dar noapte îi schimba umbrele, le lărgea şi le mărea… am tras de zăvorul porţii şi s-a deschis greu, scârţâind… nu îmi amintesc să fi fost aşa înainte, a îmbătrânit poarta… oare bunicii au mai îmbătrânit?
Pe geam se vedea lumină, abia aştept să intru… şi da, totul era ca înainte… aici nici o umbră nu schimba imaginea pe care mi-o aminteam… era exact aşa cum o ştiam… cu mirosul de lemne, de ţesături şi de cartofi copţi pe plită :X
o linişte interioară a pus stăpânire pe mine, eram în sfârşit “acasă”, acolo unde am copilărit… totul era ca odinioară, aici timpul nu şi-a pus amprenta decât pe bunicii mei, care au chipul mai brăzdat de bătrâneţe şi suferinţă, iar mâinile bătătorite şi asprite de munci grele.
Cu toate acestea, zâmbesc şi începem să depănăm amintiri… “(…) şi te-ai urcat Cristina, în iesle, să nu te mănânce oile cu tot cu buruiene… dar nu mai ţii tu minte, erai prea mică”

Domnul T

M-am gândit mult înainte să scriu acest articol… am schiţat chiar câteva idei pe caietul de română, în oră, când mă copleşea dorul de el…
aş putea să scriu rânduri, rânduri, chiar pagini întregi despre acest “el” care îmi stăpâneşte acum fiecare celulă din existenţă!
Dar mă limitez nu la a spune că “ne-am cunoscut într-o staţie de metrou, el ascultând muzică la I-Pod, eu citind “Memoriile unei gheişe”, ne-am privit şi a fost dragoste la prima vedere, bla, bla, bla…”-simple plăsmuiri… voi spune în schimb că aveam de mult o pasiune pentru… “posteriorul” său :”>
“Mare om, mare caracter, acest domn T”
___________________________________________________________
CARACTÉR ~e n. 1) Felul de a fi al unui individ; fire; natură. ~ dârz. 2) Ansamblu de dispoziţii înăscute, care constituie structura psihică a unui individ. ~ flegmatic. 3) Proprietate morală care se manifestă prin perseverenţă, vigurozitate şi corectitudine. A avea ~. 4) Personalitate care demonstrează asemenea calităţi. ~ puternic.
___________________________________________________________
Iată de ce îl iubesc 8->…aaa … cât pe ce să uit, şi pentru că “nu e analfabet “