Televiziunea prin satelit
Definiţie
televiziunea prin satelit este televiziunea livrată prin intermediul semnalului retransmis de sateliţii de comunicaţii unei antene de satelit care îl captează pentru a fi transformat de un receptor conectat la ecranul televizorului, în conţinut.
Sateliţii de comunicaţii
Definitie
un satelit de comunicaţii (abreviat COMSAT) este un satelit artificial al pămîntului, staţionat în spaţiu cu scopul telecomunicaţiilor.
Sateliţii moderni de comunicaţii folosesc o varietate de orbite
orbitele se clasifică după:
mărime/ perioadă
• orbită geo-staţionară (Geostationary Earth
Orbit – GEO)
• orbită joasă (Low Earth Orbit – LEO)
• orbită medie (Medium Earth Orbit – HEO)
• orbită înaltă (High Earth Orbit – HEO)
• poziţie (ecuatorială, polară, prograd,
retrograd)
formă (circulară, eliptică; traiectorii: hiperbolică, eliptică)
LEO (Low Earth Orbit): orice orbită aflată la o altitudine de mai puțin de 1000 km
- poate avea orice înclinare: polară, ecuatorială etc.
- aproape de circulară , altfel ar lovi pamîntul
- Ex: ORBCOMM, sateliții care observă pămîntul, Space Shuttle, Space Station
MEO (Medium Earth Orbit): între LEO și GEO
- Ex: sateliții GPS, Molniya (rusesc), sateliții de comunicații
GEO (Geosynchronous): orbită egală cu perioada de rotație a pămîntului
- Altitudine: 35786 km, înclinație = 0
- Ex: cele mai multe misiuni ale sateliților de comunicații – TDRSS, sateliți meteo
HEO (High Earth Orbit): mai înaltă decît GEO
- Ex: Chandra X-ray Observatory, Apollo to the Moon
Interplanetare folosiți pentru transferul între planete:
Soarele este în centru
GEO – Geostationary Earth Orbit
- orbita unui satelit sincron care se roteşte pe o orbită circulară, în sensul de rotaţie al Pămîntului în planul ecuatorial al acestuia la altitudinea de 35800 km; folosesc banda Ka
- perioada de revoluţie a unui satelit geostaţionar este de 24 ore iar viteza sa de 3,7 km/s;
GEO : Arthur C. Clarke (1948): sînt suficienți 3 sateliți geostaționari ca să acopere tot pămîntul
- sateliţii aflaţi pe orbite geostaţionare trebuie să fie foarte mari pentru a putea recepţiona puteri foarte scăzute şi a emite cu puteri mari
- din cauza distanţei foarte mari între sol şi satelit apar întîrzieri importante ale semnalului (270ms) care pot fi extrem de supărătoare în cazul transmisiunilor în timp real
- nu pot acoperi zonele polare (peste 80 grade latitudine)
- nu prezintă comutaţie între sateliţi
LEO– Low Earth Orbit
- grup de sateliţi cu orbite circulare de altitudini joase (500 km – 1500 km)
- frecvenţa de 800MHz, benzile L,S operează pe orbite multiple
- întîrziere de 5-15ms
- durata mai mică de viaţă (5 ani faţă de 15 pentru GEO)
- vizibil pînă la 20 minute; Ex: Iridium
- Sistemul Iridium are 66 de sateliți pe 6 orbite LEO, fiecare la o altitudine de 750 km
- proiectat să ofere servicii de comunicații directe de voce și date
- Teledisc are 288 de sateliți pe 12 orbite LEO, fiecare la o altitudine de 1350 de km
MEO– Medium Earth Orbit
- grup de sateliţi cu orbite circulare de altitudini medii (5000 km–12000 km altitudine); perioada orbitală: 6 ore
- în cazul acestor sisteme atenuările de propagare si întîrzierea semnalului au valori mici – întîrzieri de zeci ms (50ms)
- vizibil cîteva ore
- exemplu: GPS
HEO– High Earth Orbit
- sateliţii se găsesc pe orbite eliptice în jurul Pamîntului, orbite care prezintă un epicentru şi un pericentru
- dezavantajul acestor sisteme constă în faptul că atunci cînd satelitul se află în apropierea epicentrului, distanţa Pămînt-satelit este foarte mare (40000 km) pentru servicii fixe sateliţii de comunicaţii oferă o tehnologie prin intermediul microundelor radio, complementară celei oferite de comunicarea care foloseşte cablurile submarine
- sînt de asemenea folosiţi pentru aplicaţii mobile cum ar fi comunicaţiile către vapoare, vehicule, avioane şi pentru transmisiunile radio şi TV
Generaţia I:
- de la mijlocul anilor ’60 pînă la mijlocul anilor ‘70
- sateliţii erau de dimensiuni mici (40 kg/ orbită) şi puterea pe care o transmiteau spre Pămînt era redusă
- dimensiunile antenelor staţiilor terestre trebuiau să fie foarte mari (în jur de 30 m diametrul) pentru a obţine cîştiguri suficient de bune; antene trebuiau fixate pe sol)
Generaţia a II-a:
- anii ’80; dimensiunile sateliţilor şi ale antenelor cu care aceştia erau echipaţi au crescut (1500 kg/ orbită), ceea ce le-a permis să lucreze cu puteri mai mari
- diametrele antenelor staţiilor de sol s-au micşorat, ajungînd la valori de ordinul metrilor (pînă la 2 m), dar erau, totuşi, prea mari pentru a putea fi instalate pe mobile precum avioanele sau automobilele
Generaţia a III-a:
- în secolul al XXI-lea: sistemele personale de comunicaţii prin satelit: fiecare individ accesează direct satelitul pentru a stabili un canal de comunicaţie cu ajutorul unui terminal de mînă
- utilizarea benzilor de frecvenţe foarte înalte (banda Ka – 30/20GHz, 47/44GHz şi unde milimetrice)
- începutul televiziunii moderne se asociază cu apariţia sateliţilor de telecomunicaţii
- după cîteva experienţe limitate, realizate în 1960, primul satelit experimental important este Telstar I, lansat în 1962 de NASA
- era vorba de un satelit care gravita pe o orbită eliptică al cărei apogeu era în emisfera nordică
- conţinea peste 2500 de tranzistori şi putea înconjura globul în mai puţin de 2,75 ore
- timp de o jumătate de oră era vizibil atît de pe coasta de est a SUA, cît şi de pe coasta de vest a Europei
- poşta britanică şi cea franceză au acceptat să construiască staţii terestre relaţionate, una nu departe de locul de unde Marconi îşi transmisese mesajele transatlantice cu decenii în urmă
- una dintre primele utilizări experimentale a fost aceea de a transmite semnale TV care să fie recepţionate în Franţa, la staţia Plemeur-Bodou
- un prezentator american de televiziune a întrerupt o „dramă” pentru a anunţa că britanicii sînt „gata să trimită mai departe un program via Telestar”
- telespectatorii au putut să-i vadă şi să-i audă pe britanici şezînd în jurul unei mese de partea cealaltă a Atlanticului
- în 1963, pe 14 februarie, este lansat pe orbită primul satelit geostaţionar Syncom
- este plasat la 36.000 de pămînt, se învîrte cu aceeaşi viteză ca el şi rămîne deci staţionar pentru un observator aflat la sol
- este operaţional în permanenţă
- via Syncom III a fost asigurată acoperirea TV a jocurilor olimpice de la Tokyo din 1964
- comentatorii epocii vedeau în aceasta începutul unei „comunicări globale”
- primul satelit comercial, Intelsat I (numit şi Early Bird), lansat în 1965, poate fi folosit atît pentru telefonie, cît şi pentru televiziune
- cîntarea 40 de kilograme pe o orbită geostaţionară
- pînă în 1975, Intelsat a atras un număr de 89 de ţări
- generaţia Intelsat IV, al cărei ultim satelit a fost lansat în mai 1975 era capabilă să ofere între 3.000 şi 9.000 de circuite de voce sau 12 canale de canale de televiziune
- între timp, în Uniunea Sovietică, în 1967, a fost creată prima reţea de sateliţi de televiziune
- era bazată pe principiul de a folosi satelitul eliptic Molniya pentru radiodifuziune şi pentru a furniza semnal pentru staţiile de pe pămînt
- primul satelit „domestic” Nord American specializat pe transmisiile TV a fost Anik I, care a fost lansat de canadieni în 1972
- ATS-6, primul satelit direct de difuziune a fost lansat în 1974
- primul satelit sovietic care să aducăteleviziunea direct în casele oamenilor a fost lansat în 1976 şi se numea Ekran
- între timp, în Europa, dezvoltarea televiziunii prin satelit avansase, în ciuda costurilor ridicate
- în 1978, a fost întemeiată Agenţia Spaţială Europeană pentru a „explora spaţiul şi a lansa şi opera sateliţi”, iar ea a lansat primul satelit în 1983
- în 1982, Comunitatea Europeană a declarat că proiectarea unei culturi europene printr-o politică europeană de televiziune – care avea mai tîrziu să incorporeze digitalizarea – oferă cheia integrării europene
- ca atare, în acelaşi an a fost întemeiat primul sistem operaţional de livrare de programe de televiziune prin cablu şi satelit, SATV
- Uniunea Televiziunilor Europene a lansat ambiţiosul serviciu european experimental Eurikon, ulterior numit Europa care utiliza satelitul de teste al Agenţiei Spaţiale Europene numit OTS-2 („satelit orbital de test”)
- programele din prima seară au inclus cuvîntări, o oră şi jumătate de „cultură înaltă” (mai ales Haydn), un episod din Coronation Street, un program World in action şi cinzeci de minute de muzică pop
- în 1974 s-a semnat un acord francogerman de a construi şi utiliza în comun un sistem de sateliţi cu scopuri multiple, numit Symphonie
- acesta avea scopul de a oferi transmisiuni sonore şi circuite telefonice între Europa şi diverse regiuni din Africa şi apoi America Latină
- acest acord a culminat, în 1988, cu lansările nereuşite ale sateliţilor TV-Sat (german) şi TDF-1 (franţuzesc) care ar fi permis marelui public recepţia directă a unor noi canale de televiziune
- planurile înrudite de a dezvolta transmisiunile în direct prin satelit prin intermediul unui consorţiu care să împartă riscurile au dat greş tot în 1988, chiar dacă acest consorţiu includea jucători puternici precum British Telecom, British Aerospace, GEC/ Marconi şi Banca Rotschild
- un nou consorţiu, BSB (British Satellite Broadcasting), care includea cîteva companii de televiziune şi o editură a reuşit în 1990 să lanseze un satelit construit de Hughes Communications
- însă, deoarece costurile de operare şi de furnizare de programe au fost prea ridicate a fost nevoit să fuzioneze cu un consorţiu concurent, Sky Television a lui Rupert Murdoch, o figură puternică în domeniul televiziunii şi al presei
- între 1993-1994, Murdoch, care avea interese media internaţionale extinse a demonstrat că televiziunea comercială prin satelit poate fi o întreprindere profitabilă, care în cele din urmă va putea să depăşească BBC, mai ales în domeniul transmisiilor sportive şi să constituie pentru aceasta o provocare în domeniul prezentării ştirilor
- 3 milioane de familii britanice, 1 din 7, erau atunci abonate la serviciile sale
- mai mult de 30% din case dotate cu televizor din 16 ţări europene beneficiau de televiziune prin satelit: 92% erau în Olanda, unde, ca şi în Belgia, Danemarca, Suedia şi Elveţia exista deja o mare răspîndire a televiziunii prin cablu
- în Finlanda, audienţa televiziunii prin satelit era de 1%, în schimb a celei prin cablu de 40%
- Marea Britanie, unde cablul se dezvoltase lent, avea la începutul anilor ’90 o audienţă prin satelit mult mai mică, probabil fiindcă BBC şi ITV ofereau gratis un serviciu general acceptabil
- în 1993, proporţia locuinţelor britanice abonate la servicii prin satelit era de 6%, trei ani mai tîrziu era de 11%
- în 1996, în Japonia, Japanese Satellite Broadcasting avea avea mai mult de 2 milioane de abonaţi
- în SUA, numai după ce interesele din domeniile sateliţilor şi cablului au devenit convergente a început să fie utilizat un sistem intern eficient de sateliţi
- în 1997, Murdoch, deja cetăţean american, şi-a vîndut afacerea americană cu sateliţi, ASkyB, pe care o pornise în 1996
- acest lucru a determinat un director TV să numească televiziunea prin satelit „o încîntare pentru teoretician şi un coşmar pentru practician”, dar acest lucru se va dovedi numai parţial adevărat
- apoi, Murdoch şi-a vîndut şi acţiunile la Star TV, din Hong Kong
- cu toate acestea, la jumătatea anilor ’90, 11 milioane de asiatici erau conectaţi laolaltă prin Asia Sat-2
- patru ani mai devreme BBC lansase televiziunea World Service, care s-a bucurat la rîndul ei de milioane de telespectatori în Asia, Australia, America şi Asia
- televiziunea prin cablu reprezintă un sistem de a oferi servicii de televiziune consumatorilor prin intermediul unor fibre optice sau cabluri coaxiale care asigură transmisia semnalelor TV la distanţă
- sistemul de transmisie este similar celui tradiţional, pe calea aerului (prin intermediul undelor radio) în cazul cărora era nevoie de o antenă receptoare
- pe lista noilor tehnologii alcătuită în anii ’60, televiziunea prin cablu (CATV) figura pe o poziţie mult inferioară faţă de sateliţi
- la început, posturile de televiziune prin cablu, indiferent unde erau operate, erau locale şi mergeau într-un singur sens, oferindu-le telespectatorilor o selecţie de pînă la 12 programe
- prima atracţie reală a televiziunii prin cablu a apărut o dată cu recunoaşterea faptului că ea poate oferi un număr mai are de canele decît undele prin eter (la început 12, în cele din urmă 100 sau mai multe)
- însă, promisiunea de a permite o recepţie mai bună a contat atunci cel puţin la fel de mult ca opţiunile sporite
- pe măsură ce tehnologia prin cablu s-a dezvoltat în anii ’70, au existat entuziaşti care considerau că ea reprezintă nucleul unei revoluţii în domeniul telecomunicaţiilor şi al transmisiunilor
- unul dintre entuziaştii americani a fost Ralph Lee Smith, care a creat în mai 1970, prin intermediul unui articol influent din The Nation sloganul de „naţiune cablată”
- în 1970 existau 2.369 de sisteme de cablu în SUA, cu 5,3 milioane de abonaţi, 8,7% din locuinţele americane deţinînd un televizor
- în 1975 existau 3.506 de sisteme cu 9,8 milioane de abonaţi, reprezentînd 14,3% din locuinţe
- în 1980, cifrele erau 4.300, 17,2 milioane şi 23%
- nu toate canalele comerciale aveau să se dovedească de succes sau profitabile
- nici opţiunile mai numeroase nu aveau să ofere varietatea pe care ar fi putut să o ofere
- vorbind despre canalele prin cablu din America, Brian Winston scria în 1998 că „au dat aproape în totalitate greş în încercarea de a modifica genurile şi formele clasice ale televiziunii în vreo manieră semnificativă”
- în termeni financiari însă, televiziunea cu taxă s-a impus şi a oferit o sursă remarcabilă de venituri pentru proprietarii de cablu
- ea a deschis, de asemenea, posibilităţile de teleshopping
- prima schimbare majoră în reorientarea televiziunii prin cablu, precum şi în privinţa profiturilor a avut loc în SUA, în 1976
- Home Box Office, care avea legături cu Time Inc., a hotărît să-şi lege viitorul de Satcom I a lui RCA
- prin acest lucru a dobîndit capacităţi de distribuţie naţională, comparabile cu cele ale celor trei mari reţele de televiziune şi la doar o fracţiune din costuri
- alte companii au urmat rapid linia HBO, iar unele au devenit în scurt timp operatori de servicii multiple, specializaţi în „filme artistice şi sport”
- a urmat procesul de concentrare a staţiilor, unele devenind „superstaţii”: WORTV (New York) şi WTBS (Atlanta), astfel proprietatea asupra unor medii de natură diferită a devenit ceva comun
- la jumătatea anilor ’80, aproape jumătate dintre casele americane aveau televiziune prin cablu
- unele companii americane aveau atunci afaceri de miliarde de dolari şi pe scară naţională
- primii zece operatori multisistem deserveau aproape jumătate din abonaţii de cablu din ţară
- distribuţia cablului la jumătatea anilor ’80 în afara SUA era inegală
- în Italia, unde cablul era considerat o simplă versiune a televiziunii, exista o companie, Tele Biella, încă din 1971
- în Olanda, municipalităţile era proprietarii a peste jumătate dintre sistemele prin cablu
- Franţa nu a adoptat o lege cuprinzătoare referitoare la cablu pînă în 1982
- în Marea Britanie, cablu s-a dezvoltat lent, chiar după ce guvernul, în numele competiţiei şi dreptului la alegere, a oferit 11 francize pentru televiziunea contra-cost în 1983
- în 1985, 7 dintre acestea erau operaţionale
- în 1995 operau 13, cîteva part time
- unele au format consorţii transatlantice cu companiile americane majore
- atît din raţiuni de programe, cît şi comerciale, dezvoltarea cablului a avut o dimensiune internaţională, precum şi una locală
- CNN a avut deliberat o acoperire globală; după fuziunea din 1995 cu Time/ Warner (la rîndu-i cu deschidere internaţională) a fost capitalizat cu valoarea de 36 de miliarde de dolari
- în cazul televiziunii prin cablu, a avut loc nu o convergenţă tehnică (ca în cazul celei prin satelit), ci una de afaceri
Apariţia televiziunii în România
Apariţia televiziunii în România a coincis cu începuturile sale pe plan mondial
- în 1925, Laboratorul de Optică şi Acustică al Universităţii din Bucureşti reuşea să trimită (pe distanţe scurte) mici desene artistice
- în 1928, inginerul George Cristescu pune la punct un sistem mecanic de televiziune, reuşind să transmită imagini la distanţă
- pe 30 octombrie 1937, inginerul Cristian Musceleanu creează primul post experimental de televiziune din România, la Politehnica din Bucureşti şi în luna noiembrie a aceluiaşi an face o demonstraţie la Ateneul Român
- pe 21 august 1955, începeau transmisiile experimentale regulate de filme şi cronici de actualităţi făcute de o echipă condusă de către inginerul Alexandru Spătaru de la Poşta Vitan din Bucureşti cu un emiţător de 1 KW şi o instalaţie de telecinema, construită de inginerii români
- oficial, însă, prima emisiune profesionistă de televiziune din România a avut loc în noaptea dintre 31 decembrie
- 1956 – 1 ianuarie 1957, din primul sediul al Televiziunii Române din Floreasca, strada Molière nr. 2
- antena şi emiţătorul de 22KW fuseseră montate pe 14 decembrie 1956 pe Casa Scînteii
- transmisia a fost recepţionată numai în Bucureşti, pe cîteva sute de televizoare importate din URSS pentru personalităţile momentului
- aproape întreg programul a fost înregistrat pe film de 35 de milimetri
- după un reportaj de Alexandru Strak a urmat filmul „O noapte furtunoasă” şi salutul lui Petru Groza, pe atunci preşedintelui Marii Adunări Naţionale
- după emisiunea inaugurală, programult eleviziunii a fost suspendat pentru două luni, pentru ca să se termine amenajare studioului
- întreaga aparatură folosită la început de Televiziunea Română era rusească – fusese produsă la Institutul de la Leningrad şi o echipă rusească venise la Bucureşti pentru a participa la montarea echipamentelor şi instruirea personalului tehnic
- tot echipamentul funcţiona cu lămpi, fiindcă ruşii susţineau, la vremea respectivă, că tranzistoarele, recent apărute, erau folosite doar la instalaţii millitare
- în februarie 1957 este adus din URSS primul car de reportaj al TVR, cu trei camere, instalat pe două autobuze – este realizată astfel prima transmisiune exterioară în direct, cu ocazia recitalului de Yves Motand de la Sala Sporturilor din Floreasca
- în martie 1957 debutează „Emisiunea pentru sate”, actuala „Viaţa Satului”, cea mai longevivă emisiune de pe TVR
- în acelaşi ani, pe 5 mai are loc prima transmisie sportivă în direct şi pe 1 iunie este transmisă prima emisiune sportivă în direct, cu meciul rugby Anglia-România
- principalele evenimente interne şi internaţionale au fost pentru prima dată prezentate în 1958, într-o emisiune zilnică intitulată „Informaţiile după-amiezii”, devenită pe 20 martie „Jurnalul Televiziunii”
- din septembrie sînt transmise toate manifestările din cadrul Festivalului George Enescu
- pe 3 mai 1959 se achiziţionează prima maşină de copiat peliculă negativ-pozitiv
- pe 23 mai are loc prima transmisie a unei piese de teatru
- în 1960 se achiziţionează al doilea car de reportaj şi pe 24 martie apare „Actualitatea internaţională”
- în 1961, emisiunile TVR încep să fie difuzate zilnic, cu excepţia zilei de luni, de la ora 18.30, pînă puţin după 22.00
- duminica şi sîmbăta exista un program matinal, de la 9.00, pînă după prînz
- în acelaşi an se înfiinţează primul studio de sincronizare şi montaj, ceea ce duce la diversificarea producţiei proprii (documentare, divertisment), iar în 1962 se achiziţionează încă două care de reportaj
- pe 21 iunie, România şi Iugoslavia îşi dau acordul pentru interconectarea reţelelor de emiţătoare TV, acestea urmînd să devină efectiv conectate din 1966
- în 1963 au loc primele teste cu echipamente în culori, însă din lipsa banilor, proiectul este abandonat
- în 1956, televiziunea acoperă 40% din teritoriu şi are 500 de mii de abonaţi
- în acelaşi an apare Teleenciclopedia, cea mai longevivă emisiune culturală a TVR, prima ediţie fiind pe 22 mai, la ora 20.00
- de pe 6 februarie 1977 Jurnalul Televiziunii se cheamă „Telejurnal” şi este transmis într-o ediţie de seară şi una de noapte
- în 1968 televiziunea de mută în noul centru din Calea Dorobanţi, care atunci era unul dintre cele mai moderne din Europa, avînd: trei studiouri mari, un studio mediu pentru ştiri, două studiouri pentru crainici şi un studio muzical propriu
- în acelaşi an este făcută prima înregistrare video pe bandă magnetică de 3 ţoli şi apar şi primele lecţii de limbi străine
- din 29 aprilie 1968 se emite şi lunea, iar pe 2 mai se inaugurează şi Programul 2, care emitea doar o zi pe săptămînă, pentru ca de pe 20 iulie să furnizeze şi sîmbăta şi duminica
- televiziunea organizează Cerbul de Aur, festival care va fi întrerupt din 1971, pînă în 1993
- în 1972, Programul 2 transmite zilnic, însă aria lui de acoperire era de numai 15- 20% din teritoriu
- în acelaşi an se amenajează la Cluj primul studio dotat cu un car de reportaj
- din 1975 se începe producţia de emisiuni în culori şi se cumpără primul reportaj de car în culori, însă emisia continuă să fie alb-negru
- la sfîrşitul lui 1978 se simt primele efecte ale politicii „economiei de energie”: programele televiziunii se reduc în medie cu oră şi jumătate
- deja în 1982, programul se întrerupe de la ora 18.00 la ora 20.00
- pe 23 august 1983 e făcută prima transmisie color din Piaţa Aviatorilor
- de atunci, durata programului se diminuează drastic
- pe 20 ianuarie 1985, Programul 2 îşi întrerupea emisia în totalitate iar Programul 1 avea să-şi continue transmisia doar două ore, de luni pînă vineri, între orele 20.00-22.00
- pe 1 noiembrie se mai adaugă o oră, însă programul este dedicat „cultului personalităţii”
- în 1989, după evenimentele din decembrie, instituţia e proclamată liberă şi trece la un program normal
- „Telejurnalul” îşi schimbă numele în „Actualităţi”
- în perioada 1990-1991 încep emisiile locale din Cluj, Chişinău, Iaşi, iar Programul 2 al TVR îşi reia emisia integral
- pe 1 februarie 1992, TVR 1 începe să emită pe tot teritoriul Basarabiei
- în următorii trei ani încep să emită TVR Timişoara şi TVR International
- în 1995 a fost achiziţionat primul car de reportaj digital şi primul sistem de postproducţie digitală, iar în 1997 acesta începe să fie folosit
- pe 1 decembrie 1998 intră în emisie TVR Craiova şi este lansat primul site al TVR
- în 2001, TVR 2 este primul care trece la emisia 24/24, fiind urmat de TVR1 şi TVR Internaţional
- pe 2002 este lansat TVR Cultural şi toate canalele TVR sînt difuzate prin satelit
- în ianuarie 2007, canalele regionale ale TVR obţin licenţă individuală de emisie prin satelit şi ia fiinţă noul canal TVR Bucureşti pe infrastructura TVR 2
- în 2007, autorităţile comuniste anulează dreptul TVR de a transmite în Basarabia
- în 2008 se deschide la Tîrgu Mureş încă un studio regional al TVR
- pe 10 octombrie 2008 îşi începe emisia TVR 3, un canal realizat integral de studiourile regionale
- pe 31 decembrie 2008 este lansat canalul de informaţie TVR Info, după modelul Euronews şi France Info Televiziunea comercială Televiziunea în România
- apariţia televiziunii comerciale în România coincide cu căderea regimului comunist
- fiind un teren propice şi neexploatat audiovizualul românesc se dezvoltă ca un spaţiu de experimentare şi de mimetism, mai ales fiindcă rămăsese cu mult în urma dinamicii din alte ţări „libere”
- de la începutul anului 1992, anul apariţiei Legii Audiovizualului, şi numai pînă în anul 200, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat 235 de licenţe TV pentru emisie terestră, 2523 de licenţe pentru transmisia programelor prin cablu şi 18 licenţe pentru transmisia prin satelit
- primul canal de televiziune a apărut în 1991, se chema SOTI şi difuza programele după ora 23.00, pe frecvenţele TVR2
- a urmat apariţia în 1993 a canalului Antena 1 şi în 1994, a canalului Tele 7 ABC
- în 1995, pe 1 decembrie fostul canal de sport C31 devine ProTV, post ce schimbă radical modul de a face televiziune în România
- în prezent în România există o multitudine de posturi TV comerciale care răspund unei game de cereri diverse
- astfel, există:
- televiziuni generaliste (Antena 1, ProTV, Prima TV, National TV)
- televiziuni specializate pe ştiri (Antena 3, Realitatea TV)
- televiziuni de nişă: pentru femei (Acasă, Euforia), sportive, muzică (MTV România, Kiss Tv) ş.a.
Feedback-uri